Sfintit Cu Roua Suferintii
Cînd lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
íŽ care- van speranÈ›a, biet liliac se zbate
Lovindu-se de ziduri, cu-aripi șovăutoare
Și dînd mereu cu capu'- tavanele surpate
Deodată, mînioase, prind clopote să sară
Și catre cer urlă-ngrozitoare
Lungi È™i nesfîrÈ™ite convoaie mortuare
íŽncet È™i fără muzici prin suflet trec mereu...
M-ați sfințit cu roua suferinții
Și mi-aÈ›i pus venin î sînge
Iar speranÈ›a-nvinsă plînge
Ca sufletul meu
Și mută-i gura-dulce a altor vremi
Cînd timpul creÈ™te- urma mea
Iar eu mă-ntunec!
E-o oră grea și mare
Aripile-mi negre î ceruri se-ntind
Astfel lumea amuțește la-ntunecări solare
Astfel marea amuÈ›eÈ™te vulcane cînd s-aprind...
Cînd prin a vieÈ›ii visuri oÈ™tiri de nori apar
A morții umbră slabă cu coasă și topor
TăceÈ›i cum tac î spaimă, creÈ™tinii din popor
Cînd evul asfinÈ›eÈ™te È™i dumnezeii mor!
Se mistuie- moarte și durere
Văpaia care- mine a strălucit
Ciudată întristare ce creÈ™te ca È™i marea
Pe-un țărm stîncos, pustiu...
Peste flăcări, peste fumuri, pe cadavre descărnate
Pe cîmpii deÈ™erte, pe altare profanate
Vino, s-așezi pe ele tronul tău de oseminte
íŽnalță-te î culmea fumegîndelor morminte!
Căci eu nu mă las înrobit de tine, creÈ™tinule!